miercuri, 1 septembrie 2010

Pagini din istoria armatei romane

7. ANGAJAREA ARMATEI ROMANE IN CEL DE-AL DOILEA
RAZBOI MONDIAL. CAMPANIA DIN EST
(22 iunie 1941 -; 23 august 1944)

Tabloul situatiei politico - militara generala la 22 iunie 1941 se prezenta astfel: Germania ocupase cea mai mare parte a Europei
(Austria, Cehoslovacia, Polonia, Franta, Olanda, Danemarca, Luxem- burg, Norvegia, Iugoslavia si Grecia). Anglia era serios slabita in urma bataliei aeriene cu Germania, Statele Unite ale Americii se mentineau inca neutre.
Potrivit planului de invadare a U.R.S.S., cu numele de cod BARBAROSSA, elaborat de Inaltul Comandament German si aprobat de Adolf Hitler prin directiva 21 in decembrie 1940, in iarna si primavara anului 1941, Germania a dispus o parte din fortele destinate agresiunii in Est, pe teritoriul Romaniei. Comandamentul german a ascuns adevaratul scop al trupelor aflate pe teritoriul Romaniei, inclusiv fata de autoritatile romane, folosind legenda ca acestea constituie masuri de securitate din cauza concentrarilor de trupe sovietice, adica a aliatului Germaniei in acel moment, la granitele romane. Mai mult, la 12 iunie 1941, Hitler s-a intalnit la München cu generalul Ion Antonescu si i-a vorbit aliatului sau roman despre actiunile defensive contra unui eventual atac sovietic.
Abia pe 18 iunie1941, Hitler il va informa pe Antonescu, printr-o scrisoare, despre intentia de a ataca Uniunea Sovietica, ceea ce s-a rasfrant negativ asupra pregatirii armatei romane pentru campanie.
In vederea realizarii obiectivelor politico-strategice propuse prin invadarea U.R.S.S., Inaltul Comandament German a adopta urmatorul dispozitiv initial: in Prusia Orientala, Grupul de armate „Nord”, 29 de divizii, din care 6 de tancuri si motorizate, sprijinite de
1.070 avioane, sub comanda feldmaresalului von Leeb, avand misiunea de a cuceri porturile de la Marea Baltica si orasul Leningrad; in partea centrala a Poloniei, Grupul de armate „Centru”, 50 de divizii si 2 brigazi, din care 15 de tancuri si motorizate, sprijinit de 1.680 de avioane, sub comanda feldmaresalului von Bock, cu misiunea de a nimici trupele sovietice din Bielorusia, iar apoi sa cucereasca Moscova, in sud, de la Lublin la Gurile Dunarii, Grupul de armate „Sud”, 57 de divizii si 13 brigazi, din care 9 de tancuri si motorizate, sprijinit de 800 de avioane, sub comanda feldmaresalului Gerd von Rundstedt. Din acest grup de armate au facut parte si armatele a 3-a si a 4-a romane, initial, 12 divizii de infanterie si 6 brigazi (3 de cavalerie si 3 vanatori de munte), o grupare germana din Finlanda: in Nord, Armata germana „NORVEGIA”, din care 2 divizii finlandeze, avand misiunea sa taie legatura portului Murmansk cu restul teritoriului sovietic; in Sud, doua armate finlandeze, 15 divizii, din care una germana, 3 brigazi, urmau sa concure la cucerirea Leningradului, trupele terestre erau sprijinite de 1.000 avioane (500 germane, 500 finlandeze).
Valoarea fortelor si mijloacelor angajate de germani si aliatii lor la inceputul invaziei au fost urmatoarele: 190 de divizii, din care 153 germane; circa 5.000.000 de combatanti; 3.140 de tancuri si autotunuri; peste 50.000 de tunuri si aruncatoare de mine; aproape
5.000 de avioane de lupta.
La declansarea agresiunii, fortele din partea de Vest ale U.R.S.S. erau grupate astfel: Frontul de NORD-VEST, 25 de divizii din care 4 de tancuri si 2 motorizate, comandat de generalul-colonel Kuznetov, Frontul de Vest, 44 de divizii de infanterie, 12 divizii de tancuri, 6 divizii motorizate, 2 divizii de cavalerie, sub comanda generalului- colonel Kirponos, Regiunea Militara Odesa, 1 divizii de infanterie, 4 divizii de tancuri, 2 divizii motorizate, 3 divizii de cavalerie, comandata de generalul-locotenent Cerevicenko.
Trupele romane au intrat astfel in actiune: Armata a 4-a a inceput ofensiva la 2 iulie 1941 si, dupa lupte sangeroase, indeosebi la fortarea Prutului si in zona Masivului Cornesti, la 26 iulie 1941 a ajuns la Nistru; Armata a 3-a a declansat ofensiva la 3 iulie 1941, actionand cu fortele principale pe directia Cernauti, unde a ajuns la 5 iulie, apoi la Nistru, pe care a inceput sa-l forteze la 17 iulie 1941. In acest moment, opozitia, reprezentata de Iuliu Maniu s-a declarat impotriva inaintarii armatei romane dincolo de Nistru. In scrisoarea adresata de Iuliu Maniu generalului Ion Antonescu, felicita armata romana pentru eliberarea Basarabiei si a Nordului Bucovinei, considerand ca o inaintare dincolo de Nistru inseamna agresiune. Pana la 31 iulie 1941, armata romana a pierdut 24.396 de oameni (5.011 morti, 13.987 raniti, 4.487 disparuti).
In continuare, trupele romane au primit ordin sa inainteze in interiorul U.R.S.S. pe directii diferite. Astfel, Armata a 4-a a fost dirijata spre Odessa, unde a dus lupte sangeroase intre 6 august si 16 octombrie 1941, insemnand pentru unitatile acestei armate 17.792 morti, 63.345 raniti, 11.471 disparuti, total 92.608 oameni. In anii
1941 si 1942, unitatile romane, operand sub comandament general german, au luat parte la batalii importante in Crimeea, Caucaz, in Cotul Donului si Stalingrad.
La pierderile generale de 130.000 militari morti, raniti si disparuti in anul 1941, s-au adaugat marile pierderi ale Armatei a 3-a in cotul Donului si ale Armatei a 4-a in Stepa Calmuca, la sfarsitul anului 1942 si inceputul anului 1943, ridicandu-se la 182.441 militari (16.566 morti, 67.182 raniti, 98.692 disparuti), fapt care a redus considerabil capacitatea combativa a armatei romane.
Dupa aceste infrangeri, in februarie 1943, armatele 3 si 4 au fost trimise in tara pentru refacere. In prima jumatate a anului 1943, pe frontul de Est mai ramasesera 7 divizii romanesti, care au actionat in capul de pod din Kuban, de unde, fortele germane si romane infrante, in toamna anului 1943 s-au retras in Crimeea. In timpul luptelor din Caucaz si a celor din capul de pod din Kuban, unitatile romane au pierdut 39.074 oameni, morti, raniti si disparuti.
In anul 1944, principalele actiuni la care armata romana a participat au fost mai restranse: 7 divizii de infanterie, cavalerie si vanatori de munte in Crimeea, in cadrul Armatei a 17-a germana. In urma ofensivei armatei sovietice din primavara anului 1944, din totalul de 65.000 de militari romani aflati in Crimeea la 1 aprilie 1944 au fost evacuati 35.857 (54,61%). Cu unitatile refacute, cele doua armate romane, a 3-a si a 4-a au luat parte in continuare la luptele care s-au dus, inclusiv pe teritoriul Romaniei, pana la 23 august 1944, in cadrul Grupului de armate german sub denumirea „Ucraina de Sud”. Importanta actului arestarii maresalului Ion Antonescu, iesirea Romaniei din Axa si trecerea ei de partea Coalitiei antifasciste.
8. PARTICIPAREA ARMATEI ROMANE LA CAMPANIA
DIN VEST ALATURI DE COALITIA ANTIFASCISTA
(23 august 1944 -; 9 mai 1945)
In timp ce armata sovietica inainta pe teritoriul Romaniei in cadrul operatiei Iasi -; Chisinau, declansata la 20 august 1944, avut loc actul de la 23 august, care a constat in arestarea maresalului Ion Antonescu si a unora din colaboratorii sai. Romania se desprinde de Axa si se alatura cu tot potentialul sau economic si militar Coalitiei antifasciste.
In perioada 23 august -; 25 octombrie, armata romana a actionat pe teritoriul national, indeplinind urmatoarele misiuni principale: lichidarea trupelor germane, acoperirea frontierelor, respingerea incercarilor ofensive ale fortelor germano- maghiare de a ajunge la trecatorile Carpatilor Orientali, asigurand, totodata, marsul trupelor sovietice fara lupte in podisul Transilvaniei, eliberarea intregului teritoriu national. In aceste lupte, armata romana a pierdut circa58.000 militari morti, raniti si disparuti.
Incepand cu 7 septembrie 1944, unitatile romane trec in subordinea operativa a armatei sovietice, iar prin Conventia de armistitiu din 12 septembrie 1944, fortele romane au intrat sub comanda Comandamentului Aliat (sovietic). Concret, Comandamentul suprem sovietic a delegat pe comandantul Frontului 2 Ucrainian, maresalul Rodion Malinovski, caruia trupele romane i-au fost arondate.
Dupa eliberarea teritoriului national, armata romana a actionat, impreuna cu unitatile sovietice, pentru eliberarea Ungariei, angajand in lupta 17 divizii de infanterie, de vanatori de munte si cavalerie, structurate in doua armate (1 si 4), un Corp aerian, unitati si mari unitati de aparare antiaeriana, de geniu, cai ferate s.a., cu un efectiv de
210.000 de oameni. Fortele romane s-au evidentiat prin spiritul de eroism de care au dat dovada, afirmandu-se cu deosebire in sangeroasele inclestari, timp de 100 de zile, pentru eliberarea orasului Debrecen si a capitalei ungare -; Budapesta. Pierderile trupelor romane pentru dezrobirea Ungariei s-au ridicat la 42.700 militari morti, raniti si disparuti.
In continuare, armata romana a actionat pe teritoriul Cehoslovaciei, angajand 16 divizii de infanterie, vanatori de munte, de cavalerie, un corp aerian, o divizie antiaeriana si alte unitati cu un efectiv de 248.430 militari. In timpul luptelor duse, unitatile romane au pierdut 66.495 morti, raniti si disparuti. Din aprilie 1945, un regiment roman de tancuri si subunitati de cai ferate romanesti au luptat pe teritoriul Austriei, sub comandament sovietic.
Intre 23 august 1944 si 12 mai 1945, trupele romane au strabatut prin lupta 1.800 km, au traversat 20 masive muntoase, au fortat 12 cursuri de apa, au eliberat 8.717 centre populate, intre care 138 orase, au provocat pierderi inamicului care au echivalat cu efectivele a 14 divizii. In aceasta campanie, armata romana a pierdut aproape 170.000 de militari -; morti, raniti, disparuti.
Efortul economico-militar al Romaniei a fost apreciat la 1 miliard si 300 de milioane de dolari la cursul anului 1938. Prin actiunile sale politico-militare intreprinse, Romania a contribuit la scurtarea razboiului cu circa 200 de zile. Cu toate acestea, la Conferinta de Pace de la Paris din 1946-;1947, Romaniei nu i s-a recunoscut calitatea de cobeligerant.
9. ARMATA ROMANA IN PRIMUL DECENIU
POSTBELIC (1945-1955)
Dupa capitularea Germaniei si incetarea razboiului in Europa, armata romana s-a inapoiat in tara si a trecut victorioasa pe sub Arcul de Triumf, in iunie 1945. Masurile luate de autoritatile romane pentru trecerea armatei de la cadrul de razboi in cel de pace, configuratia data puterii armate a tarii a fost raportata la dispozitiile Comisiei Aliate
(sovietice) de Control, iar dupa februarie 1947, la prescriptiile tratatului de pace incheiat la Paris intre Romania si Puterile Aliate si Asociate.
Preocuparile Comandamentului armatei romane pentru sintetizarea experientei dobandite in razboi si pentru elaborarea unei doctrine militare nationale care sa reflecte traditia militara romaneasca, efort curmat prin impunerea modelului militar sovietic. Intre formele si metodele prin care armata romana a fost influentata de sistemul sovietic ar putea fi mentionate: includerea, in 1945, prin Decret regal, in randul armatei romane a celor doua divizii „Tudor Vladimirescu” si „Horia, Closca si Crisan”, create pe teritoriul sovietic din fosti prizonieri romani, mari unitati care, structurate dupa modelul sovietic, dotate cu armament sovietic, au fost considerate multa vreme
„samburele” armatei populare romane, prin cadre de orientare prosovietica, cu sau fara studii in Uniunea Sovietica, prin intermediul consilierilor sovietici, care au functionat la esaloane de decizie din armata romana, prin traducerea si aplicarea regulamentelor de lupta si generale ale armatei sovietice, prin asezarea intregului sistem de pregatire a cadrelor si de instruire a trupelor pe modelul sovietic, prin existenta a trupelor sovietice in Romania pana in 1958.
In ultimul semideceniu, in armata romana au fost create Comandamentul Fortelor Aeriene Militare, CAAT, Comandamentul Trupelor Blindate de Tancuri si Mecanizate, trupele radiotehnice, aviatia cu reactie, dotarea unitatilor romanesti s-a realizat in acea perioada cu armament si tehnica de lupta de provenienta sovietica. Tot in acei ani a fost desfiintata cavaleria ca arma, care isi dovedise ineficienta in cea de-a doua conflagratie mondiala. S-a organizat o retea cuprinzatoare si eficienta de institutii de invatamant militar pentru pregatire a cadrelor de ofiteri si subofiteri, orientarilor din epoca.
In ciuda stavilelor care limitau afirmarea gandirii si practicii militare romanesti, armata romana a cunoscut insemnate mutatii calitative, care si-au gasit expresia in stabilitatea structurilor, in cresterea gradului de combativitate, puterii de foc, mobilitatii si a capacitatii de manevra a unitatilor si marilor unitati.
10. ROMANIA SI TRATATUL DE LA VARSOVIA (1955-1991)
Succint tablou al situatiei politico-militare internationale in primul deceniu postbelic, timp in care s-au constituit noi aliante militare, vechii aliati au devenit adversari, iar fostii adversari au devenit aliati, determinand un nou raport de forte pe plan mondial. A fost declansat razboiul rece cu consecintele lui: impartirea lumii in blocuri economice si militare, intensificarea cursei inarmarilor, relatii interstatale incordate.
Infiintarea Tratatului de la Varsovia a fost precedata de unele actiuni politice, diplomatice si militare, intensificarea cursei inarmarilor, relatii interstatale incordate.
Infiintarea Tratatului de la Varsovia a fost precedata de unele actiuni politice, diplomatice si militare ce s-au constituit in preliminarii ale crearii Aliantei, intre care: prevederile cu caracter juridic si diplomatic cuprinse in tratatele bilaterale incheiate de Romania cu Bulgaria, Ungaria, U.R.S.S. si Cehoslovacia in anul 1948, in care se preciza ca Inaltele Parti Contractante se angajau sa-si acorde ajutor reciproc in cazul in care una dintre cestea ar fi fost atacata de Germania sau de un tert stat sprijinit de Germania, sa nu incheie o intelegere cu un alt stat sau grup de state care fac parte dintr-o alianta; nota Guvernului Uniunii Sovietice adresata, la 31 martie 1954, guvernelor SUA, Angliei si Frantei, prin care, in esenta, U.R.S.S. isi exprima dorinta de a fi primita in Alianta Nord-Atlantica, propunere care a fost respinsa; sub aspect militar ar putea fi considerata consfatuirea de la Moscova din 9-12 ianuarie 1951, convocata din initiativa lui I.V. Stalin, la care au luat parte factorii de conducere politica si militara din cele opt tari ce vor fi cuprinse in viitoarea Alianta. La aceasta consfatuire s-a hotarat sporirea efectivelor militare la pace si la razboi pentru fiecare tara, nivelul dotarii cu tehnica de lupta si armament la care trebuia sa se ajunga pe baza livrarilor din U.R.S.S. Intre 29 noiembrie si 2 decembrie 1954 a avut loc, la Moscova, o consfatuire a reprezentantilor viitorilor participanti la Alianta -; U.R.S.S., Polonia, Cehoslovacia, R.D.G., Ungaria, Romania, Bulgaria si Albania, in care s-a analizat situatia politico -; militara europeana si mondiala. La 11 mai 1955 a fost convocata a doua consfatuire a reprezentantilor celor opt state mentionate, in capitala poloneza, care, dupa analiza efectuata asupra situatiei continentale si globale, la 14 mai 1955, la Varsovia, s-a semnat „Tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala”.
Structurile politice si militare ale Tratatului de la Varsovia. Structurile politice: Comitetul Politic Consultativ, organ decizional din care faceau parte sefii statelor participante la Alianta, iar la sedintele acestuia participau: prim-ministrii, ministrii afacerilor externe, secretarii partidelor statelor respective care se ocupau cu relatiile externe, comandantul-sef al Fortelor Armate Unite si seful Statului Major, iar din 1980 si ministrii apararii ai statelor participante la Tratatul de la Varsovia. Acest organ se intrunea, de regula, o data pe an si de cate ori era nevoie, pentru a analiza problemele politico- militare si a adopta deciziile corespunzatoare.
Un alt organ cu caracter politic a fost Comitetul ministrilor afacerilor externe, ca auxiliar al Comitetului Politic Consultativ, creat in anul 1976 in timpul consfatuirii Comitetului Politic Consultativ care s-a tinut la Bucuresti. Principala activitate a Comitetului ministrilor afacerilor externe a constat in coordonarea politicii externe a statelor participante la Tratatul de la Varsovia. Comitetul se intrunea de doua ori pe an si analiza modul in care se indeplineau hotararile Comitetului Politic Consultativ in domeniul politicii externe. Totodata, Comitetul pregatea problemele politice care urmau sa fie analizate in consfatuirile Comitetului Politic Consultativ.
Structurile militare: Comandamentul Fortelor Armate Unite, Statul Major al Fortelor Armate Unite, Comitetul Ministrilor Apararii, Consiliul Militar al Fortelor Armate Unite, Consiliul Tehnic al Fortelor Armate Unite. Aceste structuri, care si-au perfectionat permanent atributiile si competentele, au fost stabilite prin documentele aprobate la Consfatuirea Comitetului Politic Consultativ din 17 martie 1969 de la Budapesta. Principala menire a acestor structuri militare ale Tratatului de la Varsovia consta in transpunerea in practica a sarcinilor rezultate din hotararile Comitetului Politic Consultativ.
La Praga, in ziua de 1 iulie 1991 a avut loc ultima consfatuire a Comitetului Politic Consultativ in care s-a adoptat Protocolul cu privire la incetarea activitatii Tratatului de la Varsovia, masura determinata de„schimbarile profunde ce au loc in Europa, care reprezinta sfarsitul confruntarii si divizarii continentului”. Din partea Romaniei, Protocolul a fost semnat de Ion Iliescu, presedintele Romaniei.
11. ARMATA ROMANA LA SFARSITUL MILENIULUI II
Dupa autodesfiintarea Tratatului de la Varsovia in aul 1991, armata romana nu a facut parte din nici o alianta pana in anul 2004, cand a fost admisa in NATO. In perioada 1991-2004, armata romana a actionat pentru apropierea de Alianta Nord-Atlantica, in baza relatiilor de parteneriat strategic cu respectivul bloc militar, a operat schimbari esentiale in structurile si compunerea sa, in consens cu cerintele pentru a intruni conditiile de intrare in NATO. In acelasi timp, armata romana, pe baza aprobarilor date de organele supreme ale statului, a participat la unele misiuni de mentinere a pacii in diferite zone ale lumii.În anul 2010 s-a pus problema de către guvernenţi a reducerii pensiilor şi salariilor militarilor din toate structurile, pe fondul unor presiuni externe sau ale unor grupuri iredentiste si revansarde.Pentru apararea drepturilor legitime ale militarilor, Col. Mircea Dogaru a infiintat Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate in Rezerva şi în Retragere.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
1. Maiorescu, Titu, Romania, razboaiele balcanice si Cadrilaterul, Editura Machiavelli, Bucuresti, 1995.
2. Atanasiu, Victor; Atanasie, Iordache; Iosa, Mircea; Oprea, Ion; Oprescu, Paul, Romania in primul razboi mondial, Editura Militara, Bucuresti, 1979.
3. Buzatu, Gheorghe; Scurtu, Ioan, Istoria romanilor in secolul XX (1918 1948), Editura Paideia, Bucuresti, 1999.
4. Scurtu, Ioan, Romania si marile puteri (1918-1933). Documente, EdituraFundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 1999.
5. Constantiniu, Florin; Dutu, Alexandru; Retegan, Mihai, Romania in razboi:1941-1945. Un destin in istorie, Editura Militara, Bucuresti, 1995.
6. Olteanu, Constantin, Coalitii politico-militare. Privire istorica, EdituraFundatiei Romania de Maine, 1996.
7. Einsenhover, Dwight, Cruciada in Europa, Editura Politica, Bucuresti, 1975.
8. Jukov, G.K., Amintiri si reflectii, Editura Militara, Bucuresti, 1970.
9. Olteanu, Constantin, Romania. O voce distincta in Tratatul de la Varsovia. Memorii, 1980-1985, Editura ALDO, Bucuresti, 1999.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu